Un cuplu ce are ca pasiune ciclismul, a avut parte de o surpriză de proporții într-o zi pe când au ieșit la o cursă în natură. În timp ce pedalau de zor cei doi bicicliști, soț și soție, au auzit un sunet ciudat venind din marginea drumului.

S-au oprit să cerceteze și au dat peste un pisicuț minuscul, singur și neajutorat, la marginea pădurii, ce striga disperat după ajutor.

Céline (tartemadame) și soțul ei, Daniel (cycling.dan), mergeau cu bicicleta în mediul rural din Britannia, o regiune culturală din vestul Franței, când au descoperit un biet pisicuț, rătăcit probabil de mămica lui, care plângea speriat după familia lui.

“Pedalam pe un drum izolat care trece printr-o pădure fără case în apropiere, când am auzit brusc un strigăt puternic sfâșietor care venea dintr-un tufiș de la marginea drumului”, a declarat Céline.

“La început, ne-am gândit că este un fel de pasăre, așa că ne-am oprit și am încercat să vedem de unde provine zgomotul. Am dat în schimb peste, un pisoiaș speriat, ce plângea de ți se rupea inima.”

Pisicuța era speriată și nu dorea să se apropie de cuplu. Céline s-a întins pe pământ și i-a vorbit încet, încercând să-i câștige încrederea. Când micuța felină și-a dat seama că oamenii nu îi vor răul, s-a îndreptat spre Céline și a început să se lipească de ea în căutarea unui suflet cald, ocrotitor.

“Nu se mai dezlipea de mine. Continua să se cațere pe mine cu ghearele și să plângă. În acel moment, am știut că trebuie să o luăm cu noi acasă”, a spus Céline.

Călătoria spre casă era însă una lungă și nu exista nicio modalitate de a menține pisicuța în siguranță, deoarece aceasta de bucurie se mișca constant.

Fără alte opțiuni, cuplul a luat decizia să se grăbească înapoi spre casă pentru a-și lua mașina. După ce au așezat micuțul pui înapoi în ascunzătoarea ei, au plecat, pedalând cu cea mai rapidă viteză posibilă sperând că pisoiul va fi acolo și la întoarcere.

Odată ce au ajuns acasă, au luat o cutie s-au urcat în mașină și au făcut de urgență drumul înapoi. “Imediat ce am coborât din mașină și am strigat-o, a ieșit imediat din ascunzătoarea ei și a venit alergând disperată spre mine”, a declarat Céline cu lacrimi în ochi.

Micuța a sărit direct în brațele ei ca și cum ar fi gata să plece acasă cu ei. “Și-a petrecut prima seară oferindu-i soțului meu o sesiune completă de îngrijire și mulțumire.”

Au numit-o Mini Kitty

În zilele ce au urmat, pisicuța a mâncat cât putea să o încapă într-o burtică mică și s-a odihnit continuu pentru a compensa somnul pierdut. A fost mereu alături de Céline sau Daniel pentru siguranță și confort.

A început ușor să facă parte din familie oferind multă dragoste necondiționată. Nu contează cine ești, Mini Kitty îmbrățișează pe oricine.

Un an mai târziu, pisicuța nu mai este chiar “mini”, dar unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Încă se lipește plină de dragoste și recunoștință de familia ei în fiecare zi, la fel cum a făcut-o în prima zi când au găsit-o lângă pădure.

Împărtășește această poveste cu prietenii tăi.

Loading...
Loading...